Danielle Steel Până la sfârșitul veacurilor                  

Editura Lira 

Număr pagini 275 

Cărți Romantice 

Traducere Bogdan Stupariu 

Pot spune că este una dintre autoarele mele preferate. Pe parcursul lecturii au fost momente când am avut o strângere de inimă, am plâns. 

Romanul este împărțit în două poveşti, a două cupluri la decenii distanță. La sfârșitul ei am rămas minute bune într-o stare de transă si cu gândurile plecate. Poate exista o dragoste și nu mă refer la o iubire fizică, ci la sentimente, o iubire a sufletului, încât să te facă să te gândești că dragostea, iubirea poate dăinui și peste decenii. 

               Bill și Jenny 1975

În prima parte vom descoperi că nu întotdeauna diferențele sociale sunt atât de stricte și imposibil de depășit.

Ți-am, spus, i-am refuzat. Nu ne mutăm în Wyoming. Dar sunt scrisori frumoase și par să fie oameni de treabă.  …

-Am greșit că nu ți-am spus despre asta Jen. Cel puțin a fost o opțiune. Nu vroia ca ea să creadă că era un ratat și că nu avea deloc oferte sau că nu încerca. Se străduia cu adevărat să găsească o biserică și o slujbă. 

-Cred că ar trebui să renunț la lucru dacă ai acceptat, spuse ea, iar el văzu că era gata să izbucnească în lacrimi, în timp ce-şi puse brațul în jurul ei, ca să o liniștească. 

Își aleg profesii diferite, dar cu toate astea, dacă pentru el a fi avocat nu este ceea ce își dorește, ea se dedică trup și suflet.

Pierdere unei sarcini și decizia lui de a deveni Preot, le aduce o schimbare majoră în viață. M-a emoționat profund decizia ei de a-l urma, să renunți la tot efortul și dăruirea pe care le-ai dat pentru a progresa în lumea modei și să urmezi persoana iubită într-o lume cu totul diferită este o dovadă de curaj și încredere,că împreună vor depăși toate obstacolele. 

Dar și aici întâmpină greutăți și respingere, în încercare ei de a schimba mentalitatea unei populații din suburbie, în îndepărtatul Wyoming, nu este un fapt ușor. De a-i ajuta pe cei dependenți de alcool, violență în familie și fete tinere ce se aflau într-o situație precară, îşi pune viața în pericol. 

Încercarea lor de a avea copii, nu este încununată de succes. 

Bill îi zâmbi înainte de a ieși pe ușă, apoi se întoarse, se apropie de ea și o sărută din nou. …

-Nu uita cât de mult te iubesc, îi spuse el, dorindu-și să poată sta acasă. … Era mai frumoasă decât oricând, iar el era mai îndrăgostit de ea cu fiecare zi care trecea. …

-Până la sfârșitul veacurilor, nu-i așa? 

Cine poate spune că o persoană nu poate muri de dorul celui pe care îl iubește. 

          Robert și Lillibet 2013

În ce-a de a doua parte,ne întâlnim cu două personaje total diferite.

Lillibet și familia ei, erau membrii ai comunității Amish din Vechiul Ordin, situată în Nickel Mines din Bart Township, districtul Lancaster, Pennsylvania. 

Trăiau într-o comunitate retrasă, mai ceva ca în evul mediu, fără electricitate,fără confort modern, chiar și fetelor le era interzis să părăsească comunitatea. 

Pasiune ei pentru scris și imaginația bogată o face să fie remarcată de faimosul editor Robert Bellagio. 

Uneori încercările lui de a o moderniza și entuziasmul, curiozitatea ei de noi descoperiri, m-au făcut să îmi imaginez pe parcursul cărți, dacă vor reuși să treacă peste toate și să fie împreună.  

Pentru cei romantici și cei sentimentali, o recomand cu căldură, vă veți bucura de ea.Cum aş putea descrie autoarea; în cărțile ei vom găsi trăiri intense, lacrimi, durere, dezamăgire și finaluri fericite -exact ca în viață. Dacă vă gândiți la scene fierbinți, nu, nu are așa ceva. E un roman clasic. Magic and Books

 

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.