Inspiră adânc! Expiră! Ciprian Albu

Autor, Ciprian Albu

Titlul, Inspiră adânc! Expiră!

Editura, Sedcom Libris

Pagini, 139

Anul, 2017

Dimineața, sunt la bucătărie, îmi iau cafeaua și cartea, mă așez în fotoliu și încep să citesc. Și tot citind, la un momen dat timpul parcă a încremenit, închid cartea gândindu-mă,

” unde m-am pierdut? ”

Tipele de la haş_er erau cam trecute și în afară de a zâmbi politicos nu prea era cine știe ce de capul lor, oricum nu înțelegeau niciodată nimic și în general, păreau rupte de orice realitate, dar fetele noi de la contabilitate și audit financiar, mai ales cele noi, Irina și Ema, păreau mult mai dispuse să rupă shot-urile în două cu băieții până dimineața...

Inceputul amuzant și predominat de stilul românesc, pășești în viața unui personaj total normal, în gândurile cu adevărat ale unui om cu bune și rele sau mai bine zis, în mintea unui bărbat, așa cum vede el femeia, o provocare, o ființă depășită de situație, cu glume pe seama ei, cu etichetări. Asta îmi place, sincer, dezinvolt, fără cavalerisme inutile și grețoase. Nu că nu mi-ar placea genul acesta de carte cu cavaleri și gândurile lor învăluite într-o mătase roșie, dar parcă face bine și realitatea.

– Băi, mă exasperezi, pe cuvânt, ce dracu’ îi tot dai cu Simona, ce ai fratele meu, e gata, s-a terminat, e oale și ulcele, au păpat-o viermii, în gropițele ei colcăie acum…

– Taaaci, taci, dracu’ să te ia de hidoşenie, ce te freacă pe tine grija de ea, cine dracu’ ești și ce vrei de la mine, ce vrei, spune-mi, ce vrei? CE VREEEEI?…

Ooo, acesta este doar începutul prezentului, începutul piesei de teatru, începutul când abia te-ai așezat într-un carusel și încă te simți sigur pe tine, încă nu te-ai pierdut cu totul, încă nu a pornit cu tine, încă nu te-a amețit și nu ți-a dat euforie și teamă.

– Cred că cel mai bine ar fi să beți repede cola și să plecați, s-a aplecat Ramona către el.

– De ce? Întreabă el indignat.

– Pentru că ăștia din spatele vostru pun ceva la cale, sunt cam chercheliți și cred că au chef de scandal.

Simțea cum crește în el furia. Ar fi fost în starea să se ia de gât cu toți trei și cu siguranță ar fi făcut-o dacă n-ar fi intervenit Simona.

– Hai să plecăm, nu mai am chef să stăm aici.

De ce, Simo? Chiar nu vreau să ieșim pe canicula asta în parc.

Pentru că te rog eu?

Imaginați-vă un local care este frecventat în fiecare zi de simpli trecători sau locatari așezați la mesele lor, fiecare cu gândurile și planurile lor. O zi absolut banală, o dată într-o lună cu atâtea zile, însă, ce o face deosebită, ce o face să devină o zi hotărâtoare de destine, să ne ducă într-o lume a fanteziei, inimaginabilul și debusolantul destin? Simplu! Autorul, ce te amețește, te trece prin sită, prin mintea lui întortocheată și până să te prindă bine, ia sfârșit.

Uite, Ingrid, ce vreau să discut cu tine… eram cam rebel așa și mă înhăitasem cu doi derbedei din oraș, doi pierde-vară…

****

Cine? Noi, băi neisprăviților, noi suntem cei de care trebuie să se teamă oricine. Și gagiul ăsta, care a trecut pe lângă noi, io nu l-am auzit să spună nici măcar bună seara, darămite să ne ceară voie să stea cu gagica pe o bancă din parcul nostru …

Zicând asta, Marius scoate din geaca încheiată până la gât, pe care îi plăcea să o poarte cu gulerul ridicat, cum văzuse el prin filme, cu un gest care se voia o scamatorie, un cuțit cu mânerul negru…

Ora 22:45, ora care schimbă destine, ora ce-i aduce pe protagoniști împreună prin evenimentul astrologic, o ploaie de stele, ea fiind cea care salvează, ucide și destramă vise. Autorul îți dă doza de realitate, greșeli, decizii neinspirate, imaturitate, inocență, iubire neîmpărtăşită, indecizii, regrete, nebunie, declin, toate parcă sunt un întreg.

– Și mă gândesc… bine… nu chiar.

Cum?

Adela încerca să-și dea seama dacă vorbește pe bune cu ea sau delirează prin somn.

La nuntă, Zic. Sau nu.

Ce nuntă, iubitule?

Să cânte.

Cine?

Știi tu. În alb.

În alb?

Da, Simo, în alb sau negru…

Pe tot parcursul lecturii ai impresia că ești transpus la, Big Brother, e ca și cum privești o piesă de teatru, e ca și cum prin ochii minții, iei parte la filmul vieții unor personaje total diferite, dar în același timp acel ceva le unește, le face să depindă una de cealaltă.

Puse cana de cafea în chiuvetă, stinse țigara din scrumiera plină și închise geamul de la bucătărie. Ghemuită pe scaunul lui, arătarea îl privea cu ochii mari.

Mi-ar fi și greu să spun că începutul este început sau finalul este final, pentru că nu este, pentru că de fapt, începutul pare a fi final și finalul început. Au fost momente când m-a făcut să râd, să plâng, să-mi bată inima cu încetinitorul, m-a prins într-un labirint, într-o spirală ce nu-ți mai dă drumu’. Să inspir adânc! Să expir! Cartea are foarte puține pagini, mi-aş fi dorit să aibă mai multe, parcă mult prea repede s-a terminat, dar este neimaginat de plină de evenimente și amețitoare.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s