Cele mai frumoase povești Wilhelm Hauff -Inimă de piatră

Cele mai frumoase povești

Autor : Wilhelm Hauff

Titlul : Inimă de piatră

Pagini : 70

Editura : Litera

Oricine a avut norocul să treacă prin Pădurea Neagră o să vadă că niciunde nu o să întâlnească brazi mai înalți și mai viguroși, oameni mai voinici și mai bine făcuți. Se pare că până și aerul îmbibat în lumină și în miros de rășină îi deosebește de oamenii care locuiesc în câmpiile din preajmă.

În cealaltă parte a pădurii, mai aproape de râu, trăiesc pădurarii. Ei se îndeletnicesc cu plutăritul și tăiatul lemnului. Bușteni sunt duși în toate orașele de pe malul Rinului, din el se fabrică corăbii măiestroase și falnice.

Povestea începe cu, Peter, de șaisprezece ani. După moartea tatălui, acesta este nevoit să îi ia locul în mina de cărbune. Și uite așa cum sta el într-o seară lângă foc, în tăcerea pădurii, adierea vântului și țipătul păsărilor, toate astea îl duceau cu gândul la oamenii pe care-i întâlnise – cutreierând cu roaba – la sine însuși, la soartă. Plângându-şi soarta, că mai bine era cizmar, ceasornicar, chiar și lăutarii arvuniți să cânte în serile de duminică erau mai prețuiți decât el. Și uite așa, Peter al nostru este invidios și pe lemnari; ei cu straiele lor lucioase, zorzoane, lănțișoare, nasturi și catarame. Cum se putea compara cu norocoși ăștia care când își băgau mâinile în buzunare scoteau câte un pumn de taleri, pe Peter al nostru îl apucau amețelile. Invidios măsură mare pe cei trei plutaşi: Ezechiel Zdrahonul, Schlurker Lunganul și Wilme cel Frumos, că și el poate să fie ca ei, tot ce-i trebuie, e noroc.

Și uite așa se gândi, Peter, să-și păcălească mama, zicându-i că merge în oraș să anunțe că nu poate să meargă la război, că are o mamă văduvă și bătrână, când-colo, Peter al nostru o ia drept spre pădure. Când intră în desiş de jur împrejur nu se auzea niciun zgomot, în afară de pașii săi, „mersă” merse până se opri în fața unui brad uriaș, gândindu-se la Omulețul-de-sticlă sau Mihail Olandezul, și începu a bolborosi în barbă poezia știută de la tată:

Într-o peșteră-n pădure

Un bătrân cu plete sure

Pe sub bradul cel semeț

Tăinuia comori de preț

Magul cel însingurat

Era putred de bogat…

Și uite așa, Peter începe să aibă norocul vieții, unii ziceau că ar fi găsit o comoară în pădure, alții – că ar fi moștenit o avere…

Și noi trebuie să ne oprim din poveste, că doar n-o să începem să o povestim pe toată.

O carte cu învățăminte destul de dure, sărăcie, trufie, avuție, slăbiciune. Dorința lui de avuție îl transformă în omul meschin. Călătorile lui îl lasă fără inimă. Trufia și nepăsarea dată mamei lui, îl arată pe omul fără suflet.

Am fost sărac, când eram bogat și am fost bogat, când eram sărac.

Reclame

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Mariam Oana spune:

    Este, într-adevăr,o carte minunată. Felicitări pentru recenzia minunată! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult! 💗

      Apreciază

  2. Geo spune:

    Pare faina.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumesc, chiar este.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.