Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu s-a născut la data de 27 noiembrie 1884 în comuna Pârscov, județul Buzău, s-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină,acesta i-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. A debutat în Convorbiri literare în 1912, a practicat medicina la țară. In Primul Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, participând și la serile culturale al lui Vlahuță.

Editorial a debutat cu un volumul de poezii în anul 1916, în același an a colaborat la Flacăra lui C.Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul; Din țara zimbrului și alte poezii în 1918.

Poet, dramaturg și prozator, lirica sa din perioada interbelică se distinge prin accente religioase. Devine medic și doctor la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani. A scris și povești fantastice – în proză îi apar postum – Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, romanul – Zahei orbul, teatru și dramaturgie – Duhul pământului, Gimnastică sentimentală, Pribeaga. În 1941 i-a fost conferit, Premiul Național de poezie.

A fost deținut politic în închisorile comuniste timp de patru ani, 1958 – 1962, a fost condamnat alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins; Sandu Tudor, Sofia Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuş, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga…

In 1948 la vârsta de 74 de ani, a fost deținut pe perioada de şapte ani pentru convingerile sale democratice, luându-i-se dreptul de a publica, lăsând o operă literară intitulată, Judecată de valoare, împreună cu cele 90 de sonete, sunt o monografie închinată, Paradisului și infernului iubirii. În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer. A murit pe data de 26 aprilie 1963 în locuința sa din București.

Premii post-mortem al Academiei Romane;

1917 – Steaua României cu spade

1918 – Premiul Academiei pentru volumul, Din țara zimbrului și alte poezii

1924 – Crucea meritul sanitar cl.I

1941 – Premiul național de poezie

Stă sufletul fără iubire

Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,

C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereți.

Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică și oropsită,

Csci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzura dogită

Și-n ghizdurile putrezite, cresc brusturi și-nfloresc bureți.

*********************************

Stă sufletul fără iubire, ca mărul fără roade,

Părăgănit într-o livadă și plin de lăcomele omizi,

Ce-l năpădesc în primăvară și toată frunza încet o roade

Și toată floarea, otrăvită, se scutură curând și cade,

Lăsându-i crengile uscate ca niște sterpe pălămizi.

*vocabular regional*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.