Casa perfectă e visul fiecăruia. Spring SuperBlog 2018

Viața perfectă este atunci când ai sădit un pom, ai crescut un copil și ai construit o casă. Casa e locul unde se întemeiază o familie, locul unde doi oameni total străini unul de celălalt construiesc un nou viitor, noi urmași, noi planuri și idei. Locul unde începutul nu are final, pentru că viitorul stă în mâinile lor și al copiilor lor. Locul unde timpul se va umple de amintiri, de râsete, glasuri de fericire, tristeți, împliniri, speranțe, dezamăgiri, toate acestea vor face parte din ea, din casa pe care ți-o clădești. Dacă cu celelalte te mai descurci, cu construcția casei e mai dificilă treaba. Toate planurile și dorințele tale sunt sădite bine, însă greul de-abia acum începe. Îți faci planul, știi ce-ți dorești, dar de aici și până la împlinirea dorinței, e cale lungă. Având în vedere noile norme juridice modificate în care pentru aprobarea unei construcții de către Primărie, este inclus planul casei, pe lângă toate celelalte aprobări. Dacă obținerea Certificatului de Urbanism se face cu acte doveditoare în privința proprietății, cerințele pentru aprobarea construcției, planul cadastral, cererea tip și dovada achitării unei taxe, mai nou este nevoie și de un memoriu tehnic de arhitectură sau planurile desenate. Pentru a scăpa de birocrație, cel mai bine este contractarea unei firme autorizate de construcții. Cum nici acestea nu oferă o gamă largă de servicii, cel puțin nu toate, nu ne mai rămâne decât să o căutăm pe cea mai bună.

Pentru început avem nevoie de un studiu geotehnic pentru plasamentul în care doriți să construiți, analizarea caracteristicilor terenului de fundație, oferind proiectantului, cât și ție, informațiile necesare pentru construcție. Stabilitatea fundației și durabilitatea ei este esențială în construcția unei case.

Toate bune și frumoase până aici, însă pentru a scăpa de alte drumuri în care te zbați să primești autorizație sanitară, instalație, gaze, avize peste avize, este vital să alegem firma perfectă pentru a ne scuti de stres, timp, energie și costuri suplimentare.

Pentru obținerea avizelor de construire este necesară o firmă serioasă ca totul să decurgă cât mai eficient și cât și mai repede, având în vedere că certificatul de urbanism are propriul termin de valabilitate. Timpul oferit de certificatul de urbanism este până la 12 luni, având grije ca în cazul în care nu ne încadrăm în timpul alocat să-l prelungim. Nu putem începe o lucrare până nu primim avizul tuturor instituțiilor autorizate în vederea protecției mediului, canalizare, gaze, securitate și incendiu, sănătatea populației, autoritatea aeronautică, muzeelor și vestigiilor istorice, drumuri „CNADNR” toate aceste acum se pot face cu ajutorul firmei de consultanță, proiectanți și constructori, fără a ne mai implica și evitând pierderea timpului.

În prima fază se va definitiva tema de proiectare în urma cerințelor de către proprietar în privința funcționalității, compartimentare interioară și aspectul construcției, echipa de proiectanți ( arhitect, inginer de structură, inginer de instalații) vor propune soluții pentru realizarea construcției. După alegerea și aprobarea unei soluții definitive se poate elabora documentația necesară pentru aprobarea de fiecare compartiment de specialitate; arhitectură, structură de rezistență și instalații. Toate acestea constau în planșe desenate și documentații scrise, asumate și semnate de către proiectanți, fiind numită și documentație tehnică.

Pentru un proiect de casă este nevoie de cele trei componente al lui: Proiectul de arhitectură întocmit de către un arhitect cu drept de semnătură în TNA , proiectul de rezistență, întocmit de un inginer constructor cu specialite în structuri de rezistentă” vânt, zăpadă, calamități naturale și nu numai și proiectul întocmit de către inginerii de instalații cu specializări în instalații electrice, sanitare și termice.

Nu-i ușor să-ți alegi casa perfectă doar având terenul și banii necesari, toate acestea sunt doar un prim pas spre un cămin călduros, spațios, confortabil și pe placul tău. Cu atâtea construcții care mai de care mai frumoase, chiar și acest capitol este o bătaie de cap. Uneori ideea de la care ai pornit poate suferi modificări vizibile ale planului datorită ofertei de modele de case cât și datorită termenului de care dispui. Însă, tot ceea ce știu pentru început este că nu-mi doresc o casă mare, care să fie o monstruozitate ca înălțime sau dimensiuni, în privința dimensiunii exterioare este preferabil să nu facem abuz, cel puțin așa consider, însă casa trebuie să aibă o fațadă liniștitoare, călduroasă și plăcută la vederea ei, cât să se și încadreze în spațiul dorit, e dificil, dar totodată și ușor. Toate acestea se datorează și proiectanților, cu ajutorul ideilor lor și dorințelor tale, toate se pot așeza pe un făgaș bun, încât la final atât tu cât și proiectantul technic să fiți mulțumiți de rezultat. Dimensiunea terenului este cea care de asemenea te pune într-un impas, îți dorești dormitoare pentru fiecare membrul al familiei, trei sau chiar patru dormitoare și bucătărie, acestea să fie bine luminate, dacă spațiul nu-ți poate oferi o cameră cu dimensiuni mari cel mai recomandat este să-i oferi luminozitate cât mai bună, astfel dormitorul va avea o cu totul altă priveliște și senzația de spațiu, băi confortabile, living, garaj și un amplasament adiacent casei, pentru activitățile dorite, pentru o relaxare și-o întâlnire cu prietenii sau familia. Interiorul este de asemenea cel care te face să vii acasă cu plăcere și satisfacție, acolo unde fiecare colțișor își are rolul lui, în care lucrurile preferate și necesare într-o locuință să-și găsească locul cu gust și eficacitate. Ne mai punem problema iluminatului și încălzirea locuinței. In ultimi zece, douăzeci de ani datorită evoluției tehnice în privința economiei de energie și încălzire s-au extins și posibilitățile de a le folosi și sunt multe și la îndemâna oricui, făcând alegerea corectă vom amortiza cu timpul cheltuielile aferente ale locuinței pe utilitățile folosite, dar și protejarea mediului. Dintre aceste putem enumera, sistemul de încălzire în pardoseală, sisteme alternative de energie solară și altele. Poate părea o bătaie de cap și o muncă care pare interminabilă, însă finalul este fericit atunci când tu și familia ta o să vă bucurați de investiția făcută, datorită străduinței voastre, iar cei mici să se bucure de confortul și siguranța casei. Odată totul ajuns la final este nevoie și de asigurarea locuinței, astfel în caz de calamități naturale, incendii, etc. Ne poate oferi certitudinea că nu vom pierde totul. Casa perfectă este locul unde familia este fericită.

Fotografii de pe AIA Proiect

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Mariam Oana spune:

    Minunat arată casa visurilor tale! Felicitări pentru articolul minunat! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult. 💗

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.