Mi-e dor!

„Mi-e dor de tine! de zâmbetul și glumele tale, mi-e dor de sfaturile și ironiile tale. Ani la rândul m-am luptam cu gândul că nu știu… nu voi ști cum voi putea trece peste pierderea ta, nodul din gât, palpitațiile inimii, gândul că nu mai ești sau nu vei mai fi, mă copleșeau. Acum când nu mai ești, mă lupt cu mine însumi, mă lupt cu durerea, cu negarea, că nu te voi mai vede, mă lupt cu regretele că am irosit timpul, că poate sau sigur nu am petrecut suficient de mult timp cu tine. Ca să nu simt disperarea, încerc să nu mă gândesc la tine, și-mi fac iluzia că încă ești acolo și te pot vedea când vreau eu. Am totul, dar în același timp n-am nimic, parcă sunt singură și de ce mă temeam cel mai tare, nu am scăpat. Odată cu tine a plecat și trecutul, parcă nu mai am de ce să mă leg, e ca și cum toate legăturile au fost rupte, și singurul lucru care ne mai leagă este sângele, amintirile și iubirea. Ai fost, ești și vei fi singura persoană care m-a iubit cu bune și rele, cu defecte și calități, și singura persoana care îmi cunoștea profunzimea, mai mult decât oricine. Încerc să nu mă gândesc că poate te-am dezamăgit, că nu am făcut mai multe pentru tine, că am fost slabă când trebuia să fiu puternică, pentru tine, că am permis altora să te rănească, că poate te-am rănit chiar eu, în inconștiența mea. Mi-e dor de grija ta, atenția dată, mi-e dor de acele momente când întotdeauna te gândeai la cei de lângă tine și apoi la tine, de insistențele tale, de a-mi oferi tot ce ai mai bun…

Că mă simt vinovată, da! Mă simt vinovată pentru atâtea lucruri, că-mi vine să țip la mine însumi și la cei din jurul meu. Că mă gândesc să-i pedepsesc pe cei de lângă mine, cei care te-au invidiat și criticat pentru că nu au avut curajul să-ți supună în față că sunt invidioși și meschini, da! Da! Mă gândesc să-i pedepsesc pe toți cei din viața mea, să-i fac să sufere, să-i deposed de toate, să-i mint, să-i înșel, să trec peste ei fără milă. Mă gândesc să-i pedepsesc pe ei și pe mine. Că am ajuns în punctul în care nu mă interesează regretele și gesturile celor din jurul meu, pentru a-și apăra aparența de ființe bune și cu regrete, nu, nu mă mai emoționează nimic, și că ceea ce va urma, va fi ceea ce au oferit ei când am avut eu nevoie, adică nimic, nu milă, nu compasiune, nimic! Că am ajuns să nu mai simt nimic față de cei de lângă mine, că este bine sau rău tot ceea ce trăiesc acum din punct de vedere emoțional, nu știu și nu mă interesează…

Acum doar o persoană a mai rămas în lumea mea, până la final, indiferent de cea ce va face, voi fi acolo pentru ea și pentru mine, o voi sprijini, îi voi fi alături în momentele grele și bune, voi face totul ca viața să-i fie lină și ușoară…

Știi?! că ești singura persoană care mă întreba, ești bine?…

Simt nevoia să îți spun toate astea și mult mai multe, dar nu mai ești ca să mă destăinui, să dau focul afară și să mă răcoresc și într-un final să uit totul, acum nu voi putea uita și gândurile mele vor deveni fapte. ”

Reclame

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Mulțumim din inimă ❤

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s