Prima Secundă de Vlad Roman – Recenzie, Editura Univers

Autor – Vlad Roman

Titlul – Prima Secundă

Pagini – 399

Editura – Univers

Anul apariției – Mai – 2018

Autor

Vlad Roman, născut în anul 1981 în Sebeș, județul Alba. A absolvit în 2003 Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul căreia a activat până în 2009. A fost redactor-șef la revista Echinox. Între anii 2001-2009 a publicat articole, cronici, studii, etc. A fost profesor de limba română, editor, redactor, lector de carte, traducător, etc. A debutat în anul 2016 cu romanul (Cât mai aproape de tine), apărută la Editura Univers.

Pentru a intra în acțiunea cărții voi face o mică istorisire a personajului principal din aceast roman-ficțiune, cu elemente reale. De ce l-am numit personaj pe manuscrisul calendarului gregorian, o să aflați puțin mai târziu.

Calendarul gregorian este o modificare a calendarului iulian, inițiat de astronomul calabrez Luigi Lilio, împreună cu matematicianul și astronomul sicilian Giuseppe Scala și matematicianul și astronomul perugian Ignazio Danti. Modificarea a fost aprobată și decretată prin bula papală Inter gravissimas, de Grigore al XIII-LEA, la data de 24 februarie 1582.

Acțiunea se petrece în orașul Linz, aproape de finalul anului 1581, situat în nord-vestul Austriei, pe Dunăre. Orașul a fost fondat de romani având mențiunea ca târg de schimb, acesta datează din anul 788. Linz devine un oraș important datorită răscruci de drumuri a unor căi de comunicaţie. La început a aparținut Bavariei Babenbergilor, însă ulterior a intrat în posesia Casei de Habsburg.

Pe parcursul lecturii autorul ne devine ghid turistic al anului 1581, ne descrie populația, ne duce pe străzile și îmbulzeala de oameni de diferite naționalități. Specificând că orașul Linz după o perioadă nu tocmai favorabilă, încetul cu încetul, asta și datorită construcției podului de peste Dunăre, Linz începe să devină un oraș mai prosper. Avem chiar și descrierea cum oamenii și membrii de la conducere se ocupau de șanțurile cu mizerie ca acestea să nu mirose, cum sunt așezate locuințele, dar și marile locuințe impunătoare. Multitudinea de perindători de diverse naționalități, schimbul între produsele oferite și introducerea altora noi, locatarii care sunt din difere țări; arabi, greci, italieni, francezi, turci, atât din estul Europei cât și din sud-vestul țării, etc. Luând decizia de a se instaura acolo. Descoperim diverse meserii, pictori, ceasornicari, strungari, lemnari, sticlari, covaci, miniaturişti, etc. Toată această incursiune ne este dată împreună cu povestea cărții în sine, numai că totul este atât de detailat când ai parte de o transpunere în secolul al XVI-lea cu tot cu traiul omului de rând, de la obiectele din interiorul locuințelor, alimentația, vestimentaţia, vocabularul, diplomația, istețimea și şiretenia marilor maeștri, în folosul lor și al evoluției. Epoca în sine le ascuția instinctul și arta conversației, dorința de evoluție aducea noi speculații și propagande, dând noi însemnătăți, care apoi vor face viitorul, viitorul unor idei din pură vanitate și dorința de a-și ridica propria meserie la un rang cât mai sus sau pur și simplu din dorința de bani. ,, Viitorul înseamnă trecut și trecutul înseamnă viitor, deciziile înseamnă cursul viitorului”

După terminarea formei finale a manuscrisului calendar gregorian de Luigi și Clavius, intervin unele impedimente ce trebuie finalizate pentru ca manuscrisul să fie legalizat. Luigi moare, rămânând prietenul său Clavius pentru misiunea ce trebuie dusă până la capăt. Manuscrisul vine odată cu nepotul lui Luigi, Antonio, acesta este delegat de tatăl său cu același nume, Antonio, de a-l însoți pe Clavius pentru a lua semnăturile a celor patru maeștri ceasornicari: Fromm, Ibn Ziyād, Bernasius și Hutmacher. Aceștia trebuie luați într-o anumită ordine, desemnată de Luigi. Luigi bazându-se foarte mult pe Bernasius, fiind și un bun prieten. Călătoria începe promițător, dar la polul opus îi avem pe Loránd, Miograd și nu în ultimul rând pe cumnatul lui Loránd, Da Samola. După evenimentele tragice din familia lui Loránd, el împreună cu Miograd devin hoți de profesie, Loránd făcând parte dintr-o familie înstărită și cu o educație aleasă, reușește prin manierele și inteligența sa, să-i păcălească pe cei care se lăsau duși în ispită de tinerețea și stilul lui, până să realizeze că de fapt sunt prădători, cei doi erau plecați de mult cu tot cu bunurile proprietarilor. Tocmai când cei doi, Loránd și Miograd renunțaseră la vechile obiceiuri, totul se dă peste cap. Pentru ca Loránd să-și poată salva sora din căsnicia cu Da Samola, acesta trebuie să-i facă o favoare și apoi Da Samola va semna actul care îi va reda libertatea surorii lui Loránd. Pentru asta cei doi trebuie să facă o copie a manuscrisului gregorian, dându-i posibilitate lui Da Samola de a iniția el primul calendarul gregorian în țările creștine, și nu numai.

Odată ce personajele noastre ajung în orașul Linz pentru a lua parte la întâlnirea cu cei patru ceasornicari, toată acțiunea capătă o formă care te ține cu sufletul la gură. Avem parte de noi înțelegeri, trădări de prietenie, afli că fiecare se cunoște cu fiecare dintr-o anumită perioadă a vieții, însă cine va fi favorizat de prietenia cu ceasornicarul Bernasius, acesta, ucenicii și calfele lui, având un rol importata în desfășurarea evenimentelor.

Revenind la ceea ce am menționat mai sus, cum că manuscrisul capătă formă de ființă, am spus asta deoarece autorul îi dă manuscrisului voce, personalitate, gândire, analiză, chiar și rolul de povestitor. Este pentru prima dată când am parte de-o asemenea abordare a unei cărți, rămâi efectiv fascinat de această abordare.

Luăm parte la discuții și analize a timpului, de oameni cu meserii diferite, fiecare își măsoară timpul prin propria lui meserie. Miniaturistul prin culori, peisaje, linii și liniuțe; ceasornicarul prin mecanisme palpabile și invenții; matematicianul prin numere și forme geometrice; astronomul prin cer, stele, natură și schimbările ce survin pe parcursul fiecărui an, de la zi la noapte; religios, calculând anul de când s-a născut Hristos sau dinainte lui. Avem parte de parabole, povești în ramă, misterul și poveștile din spatele celor cinci tablouri din casa lui Bernasius, acestea fiind pictate de tatăl miniaturistului lui Bernasius, Filippo. Discuția, analiza și scopul din spatele abordării acelor tablouri, cât și rolul lor în poveste, dar și legătura dintre el, cu toate că acestea par total diferite, se pun întrebări și se simte că între cele cinci tablouri există o legătură, formându-se un întreg, împreună cu analiza și perspectiva timpului, este fascinantă.

Avem parte de instigări, uneltiri, intrigi politice și o crimă. Ce se va întâmpla cu manuscrisul și care va fi finalul lui, rămâne de văzut. În carte avem parte și de lecția aceea de viață cum că tinerețea și lipsa de experiență pot aduce decizii proaste și urmări grave, că nimic nu este insignificant, chiar și cea mai banală decizie, cel mai invizibil ucenic și om liniștit pot face ca viitorul manuscrisului și viața unui om să poată lua o altă turnură. Aflăm diferența dintre cele două calendare, gregorian și iulian, cum sunt calculați anii și ce tabele s-au format pentru a măsură mai ușor și eficient timpul, va căpăta calendarul gregorian o nouă formă, o nouă identitate, ce modificări sunt făcute în tabelele lui, și ce gânduri și sentimente are manuscrisul. Se va afla criminalul, rolul și interesul lui, care va fi finalul?

Un roman-ficțiune cu elemente reale, o incursiune a realului cu imaginația, cunoștințele și analiza cât mai profundă a elementelor introduse în carte.

Cartea o puteți achiziționa de pe Editura Univers

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.