Când dragostea nu e de ajuns – Anne K. Joy Seria Insuficient

Autor – Anne K. Joy

Titlul – Când dragostea nu e de ajuns

Pagini – 308

Seria – Insuficient

Anul apariției – 2018


– Nu o să te las să-mi scapi. O să fac orice ca să te văd fericită, alături de mine.
– Brandon…
– Nu-mi spune că nu mă vrei. Corpul tău tocmai mi-a exprimat altceva.
– Nu despre asta este vorba, ci…
El şi-a dat seama ce va urma să-i spună, dar a oprit-o înainte de a ruina momentul.
– Dă-mi câteva zile. Chiar astăzi o să mă ocup de problema actelor.

Când dragostea nu e de ajuns, este o carte despre viaţă, dragoste, decizii, incertitudini, dorinţe şi iubire.
Grace Bowen, se simte o femeie împlinită, are lângă ea un bărbat responsabil, iubitor, ocrotitor, care îi poate oferi o viaţă lipsită de griji şi liniştită. Toate astea până în momentul în care Brandon Miller Carter se întoarce în Dodge City. Brandon şi Grace au fost prieteni foarte buni în copilărie, toate astea până când într-o zi acesta a dispărut fără a-şi lua nici măcar rămas-bun. Revederea o face pe Grace să reanalizeze relaţia ei cu Ryan Harper, aceştia sunt pe punctul de a se căsători. Cea care se ocupă de decoraţiunile nunţiale este tocmai soţia lui Brandon. Cele două cupluri încep să realizeze că este timpul să ia o decizie.

Grace începe să-şi pună întrebări în legătură cu relaţia ei şi a lui Ryan, detaşamentul, obsesia de muncă şi lipsa lui de a fi atent la dorinţele ei, fiind mai degrabă un misogin, nu crede că le poate aduce un viitor stabil şi fericit. Este suficient doar iubire? Ryan o iubeşte cu adevărat pe Grace sau se simte îndatorat faţă de ea, pentru că i-a fost alături atâţia ani?
Brandon şi soţia lui Amanda au ajuns în căsnicia lor la stadiul în care relaţia este mai mult de prietenie. Aceştia s-au plafonat în obişnuinţă. Lipsa cu timpul de atracţie sexuală şi dorinţe ce nu pot fi îndeplinite i-au făcut să aștepte ca unul din ei să ia decizia finală de a divorţa. Dar cu toate acestea ei sunt hotărâţi de a păstra aparenţele de cuplu ce se iubeşte şi au stabilitate, nimic adevărat.
Insă iubirea şi ataşamentul nu sunt întotdauna de ajuns, uneori responsabilitatea poate căpăta forme din cele nedorite. Obişnuinţa poate da senzaţia de iubire, îndatorirea te poate face să crezi că este iubire, supunerea te face să îţi doreşti o femeie care să nu aibă puterea de a te contrazice, de a trece peste dorinţele şi părerile tale, genul acesta de femeie este cea mai recomandă pentru o căsnicie liniştită.
Cu timpul cartea capătă o acţiune ce te ţine cu sufletul la gură. Grace fuge de la nuntă, însoţită de Brandon. Ryan rămâne cu furia de a fi cel păcălit, cel abandonat. Nu-l deranjază fuga lui Grace că o pierde, cât faptul că orgoliul lui de bărbat este călcat în picioare, de bărbat prostit şi abandonat. Acesta întreţine relaţii sexuale cu soţia lui Brandon, această escapadă nefiind prima, cu ceva timp în urmă Ryan a înşelat-o pe Grace cu cea mai bună prietenă a ei. Amanda îl îndeamnă pe Brandon să fugă cu Grace, ea vede şi simte că cei doi încă se iubesc, şi că iubirea din adolescenţă a devenit şi mai puternică, ea rămânând cu Ryan ca să îl calmeze. Dar aproprierea dintre Ryan şi Amanda duce la o noapte pasională, cum nu au mai avut niciodată.

Cuplul Brandon şi Grace se confruntă cu secrete din trecut, unele dintre ele traumatizante, o crimă din trecut, un incendiu înscenat, cu victime, punându-i pe cei doi în situaţii din cele mai dificile, trădări, nesiguranţă, temerea de a-şi destăinui reciproc sentimentele, sacrificii din iubire, nopţi pasionale şi secrete în familie. Va putea Grace să îşi ierte familia şi prietenii pentru secretele şi deciziile proaste pe care le-au luat la un moment dat, toate astea aducându-i durere şi lacrimi.

Părerea personală: mi-a plăcut totul, modul cum decurge povestea, nici foarte încet, dar nici să o grăbească, modul în care a ales ca secretele şi misterul să vină, bucată cu bucată, nu totul dintr-o dată, îţi dă acum un indiciu şi mult mai târziu altu’. Acţiunea şi suspansul te însoţesc până la ultima pagină.

Cartea o puteţi achiziţiona de pe pagina autoarei, Anne K. Joy

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.