Laurent Gounelle / Dumnezeu călătorește întotdeauna incognito – Editura Philobia

Autor – Laurent Gounelle

Titlu – Dumnezeu călătorește întotdeauna incognito

Pagini – 461

Editura Philobia

Traducere – Nicolae Weisz

Când m-am hotărât să citesc această carte aveam deja în minte o imagine a stilului scriitorului. Citind cu ceva timp în urmă cartea sa – Omul care voia să fie fericit, o narațiune care mi-a plăcut, încadrându-se perfect în stilul ce mă face să mă simt bine citind.

Știind deja că autorul Laurent Gounelle, pune accent pe detalii, accentuând trăirile, simțămintele și gândurile, ba chiar și modul în care pune în valoare peisajele, descriind absolut totul, natura, încăperile, tradițiile, toate acestea prin narațiunea personajului. Cel mai mult îmi place că îi dă personajului personalitate psihologică prin gândurile, acțiunile, sentimentele, trăirile și trecutul lui. Tu, ca cititor la finalul cărții rămâi cu o lecție de viață, fie că te reprezintă, fie că în acest mod îi poți înțelege mai bine pe cei care trec prin momente din cele mai variate și grele.

Dumnezeu călătorește întotdeauna incognito, o carte thriller, de dezvoltare personală. Această carte m-a luat total prin surprindere, fiind obișnuită cu un stil puțin diferit.

Nu mă așteptam ca personajului psihologic să i se atribui acțiune. S-ar putea să spuneți ,, bine, bine, dar toate cărțile au acțiune” Da! Asa este! Toate cărțile au acțiune, mai multă sau mai puțină. Ce este diferit aici? este că prin acțiunea personajului principal autorul i-a atribuit și tematica psihologică de a se descoperi, i-a dat personajului mister, intrigă, teste, acțiuni la limită, adăugând și puterea de convingere, minciuna, trauma, deluzionarea, dorința de a trăi sau nu.

Ce poate declanșa acel ceva din interior ce te face să realizezi că acolo adânc în tine nu vrei cu adevărat să duci până la capăt o acțiune nesăbuită.

Adăugând personaje noi, dintre cele mai diferite, misterul omului ce pare că are dorința de a ajuta personajul principal, însă ce se află în spatele acestor acțiuni de bună-credință: descoperi ce îl ia pe personaj prin surprindere, îi adaugă pierderi, iubire, trecut traumatic, dându-i personajului un atribut ce arată că toată viața a fost un instrument de manevrare a celor din jurul lui. Fiind cel care trebuie să reușească acolo unde părinții au dat greș, fiind abandonat, ba chiar acceptă slujbe care nu-i plăceau, dar nevoile îl împiedică în a avea ceva de spus în alegeri și dorințe.

Mie mi-a dat certitudinea că era ca o păpușe, din aceea de la teatru de păpuși, ce o poți manevra ușor, doar cu ajutorul unor ațe și câteva bețe.

Descrierea cărții:

Alan ia decizia de a-și pune capăt vieții, simțind că toată viața lui până atunci a aparținut altora, categorisind ca măcar aceasta să fie decizia lui și nu a altora. Decizia de sinucidere vine odată cu despărțirea de Audrey, fata de care s-a îndrăgostit, abandonat de aceasta fără nici o explicație, ea fiind cea care a declanșat trauma din trecut, fiind abandonat de ambii tați, fiind instrumentul mamei de a-l forța la acțiuni și alegeri ce nu-l reprezentau, nu-i plăceau, de a-l forța să reușească în viață doar din dorința ei meschină de a-și canaliza atenția pe altcineva atunci când este părăsită de cei doi bărbați din viața ei, dar și dorința ca fiul să reușească acolo unde ea a clacat.

Un articol dintr-o revistă ce scria care sunt locurile bune pentru a te sinucide fără să ai neşansa de a fi întrerupt, împiedicat de a îți duce planul la capăt, îl face pe Alan de a lua decizia de a-și pune dorința în practică, într-un turn în acel loc existând o încăpere ce îți oferă intimitate și mijlocu propice pentru sinucidere. Însă, nici această decizie nu-i iese. Alan este salvat de Yves, domnul îmbrăcat la patru ace reușește să-l facă pe Alan să renunțe. Strategia sau mai bine zis modul în care îl provoacă Yves pe Alan atât psihic cât și fizic îl fac pe acesta să renunțe la acțiune.

De aici începe adevărată acțiune a cărții. Alan acceptă un pact cu Yves, un pact ce îi va oferi lui Alan adrenalină, provocare, mister, ițe încurcate, teamă, incertitudini, secrete și vise din cele mai ciudate. Care este rolul celui care i-a salvat viața lui Alan, cine sunt personajele enigmatice din jurul lui, ce descoperă Alan în legătură cu Yves și care sunt intențiile acestuia? Toate le veți afla în carte.

Pe parcursul cărții m-am simțit ca un dedectiv, am avut emoții din cele mai diferite pentru Alan și ceea ce a descoperit el despre Yves, toate acestea mi-au dat fiori. Ia gândiți-vă cum ar fi să fii instrumentul unui om ce îți urmărește fiecare mișcare, îți știe fiecare trăire, decizie, și să devii un subiect analizat și trecut pe o foaie împreună cu toate trăirile tale.

E creepy, nu?

O carte psihologică, un thriller învăluit în mister, acțiune și secrete.

Cartea se poate achiziționa de aici

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.