,, E atât de frumoasă încât aproape că mi-e teamă să o ating. Aproape. Căci mâinile mele, cu propria lor voință, nu se pot opri din mângâiat. Ating fiecare petec de piele catifelată în timp ce o sărut din nou până rămânem fără suflare. "

Era cu adevărat o fiinţă bună. Şi blândă. Dar, ca orice alt om, avea un secret. Al ei era acela că dansa cu diavolul. O făcuse mereu. Amândoi ştiau bine paşii şi păstrau ritmul. Până într-o zi.

Visător într-o lume plină de creaturi obtuze cu mișcări haotice și delimitate de propria halucinație. Mâlul de pe fundul lacului plin de puteri fanteziste, de iluzii deşarte. Păuni învăluiți în frumusețea vizuală, struți care își ascund existența acoperindu-şi capul și lăsând în afară restul existenței... Mireasma puterii, compătimirii de sine, perfecțiunii, dădătoare a fantasmei de... Citește în continuare →

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: